Azi nu am chef de nimic. După accidentul lui Maximilian, de care trebuie să recunosc că mă simt vinovat 100%, la urma urmei era în grija mea, nu mai sunt bun de nimic.
Îmi amintesc, şi nu doresc să mai trec niciodată prin asta, ce neajutorat mă simţeam când l-am văzut pe pitic cu faţa julită, plângând de mi se rupea sufletul şi eu nu ştiam ce să fac. Abia am vorbit la telefon cu 112 să le explic ce se întâmplă şi unde să vină. Cred că dacă era ceva mai grav nu puteam nici măcar la Salvare să sun. Noroc cu Dana că şi-a păstrat prezenţa de spirit şi a ştiut măcar să îl dea pe faţă cu apă rece, şi să îl liniştească puţin să nu mai plângă.
Nu doresc nimănui sentimentul de neajutorare care l-am trăit, sau cel de groază pură când încă nu ştiam cât de adâncă este arsura pe faţa copilului meu.
Ai un copil perfect şi într-o o clipă de neatenţie îl distrugi. Dacă eram mai atent, dacă nu chiar atunci îmi trebuia un pahar de apă, dacă nu chiar atunci mă întorceam cu spatele, dacă ţarcul era cu 5 centimetri mai departe de dulapul pe care era pus fierul de călcat, toate astea nu se întâmplau.
Cuvinte de laudă pentru SMURD care s-au mişcat exemplar de repede, pentru medicul de gardă de la Grigore Alexandrescu care ne-a încurajat. Acum ne rămâne să aşteptăm şi să vedem cum evoluează arsurile, şi mai incolo, dacă o sa fi cazul şi îi rămâne cicatrice, să încercăm să o operăm şi să îi refacem mutrişoara minunata. Oricum, toată viaţa o să vedem urme pe faţa lui, şi toată viaţa o să ne reproşăm cele câteva secunde de neatenţie.
În careva legendă din mitologia greacă era o mamică care se minuna de copilul ei şi spunea că este mai frumos ca zeii, si aceştia i-au făcut ceva nasol copilului drept pedeapsă...