Inca un an (aproape)

   A trecut ceva timp de când am postat ultima dată. De atunci am trecut prin mai multe experienţe: Maximilian a stat singur aproape o lună la bunici, timp în care noi am putut să amenajăm cât de cât prin casă. Pentru Maximilian nu a fost nimic deosebit, în fiecare seară ne-am văzut pe Skype. Cred însă că mult mai traumatică a fost experienţa aceasta pentru noi. Indiferent ce făceam, unde plecam, ne gândeam că trebuie să ţinem cont şi de el, şi pe urmă ne dădeam seama că este de fapt la sute de kilometri distanţă.
   O altă experienţă, de data aceasta una de care ne-am fi lipsit, este internarea în spital. De pe la Crăciun, piticul a făcut puţină febră, aşa că am mers la medic să ne spună ce e de făcut. După nişte siropele şi doua săptămâni, cum răceala tot nu trecea, ne-am întors la medic, care din nou ne-a dat alte siropele. După încă o săptămână, primeam antibiotic pe gură, şi la o săptămână după aceea eram ok, sau cel puţin aşa am crezut două zile. După care a recidivat, a făcut temperatură, secreţii nazale abundente, dar poftă de suflat nasul ioc, aşa că am început din nou sarabanda pe la medici. Marţi că "e doar o mică răceala, dar nu îmi plac mucii aceia", joi "să facem o radiografie, să vedem ce e acolo" şi "eu l-aş trimite la spital dar nici nu ştiu, că voi sunteţi părinţii" şi vineri am mers la spital, unde Maximilian a stat internat o săptămână cu pneumonie şi Dana cu el.
   În spital, la Grigore Alexandrescu, săracul copil a stat în regim de "semidenteţie" în clădirea unde era salonul timp de o săptămână aşa că atunci când i-am adus acasă parcă ar fi scăpat din închisoare, şi Maximilian, dar şi Dana. Personalul medical din spital mi s-a părut amabil şi asistentele au refuzat chiar să primească o mică atenţie de la Dana. S-au comportat foarte frumos, sau cel puţin mie aşa mi s-a părut. Că nu era lux, nu era extrem de curat, şi cu cât erau mai jos în ierarhia spitalului oamenii erau mai "din topor" se trece peste... Bine că a trecut, şi să nu mai fie nevoie să facem asemenea vizite prelungite.

Vacanțe la bunici

Am fost într-o mică vacanță la bunici. Evident, prima grijă a fost cum să procedăm ca drumul să fie cât mai puțin stresant pentru Maximilian. Deși nu citisem articolul acesta ne-am gândit că cel mai simplu ar fi să programăm drumul în așa fel încât o parte cât mai mare a drumului să o facem în perioada somnului piticului. De aici pornirea la ora trei - patru dimineața, astfel cel puțin jumătate din drum a reușit să treacă cu un mic somn.

Somn rutier

La bunici, bucurie maximă. Atât pentru ei, cât și pentru Maximilian. Cea mai cea experiență la bunici a fost ștrandul. Inițial privită cu teamă cantitatea aceea imensă cu apă, dar după puțin timp s-a obișnuit și a savurat experiența.

Trei generații la apă

E dificilă întoarcerea la betoanele din București, deoarece e prea cald și nu putem nici măcar să ieșim din apartament, în timp ce în Marghita bunicii îl duceau la plimbare în grădină. mergeau să vadă cățeii, purceii, udau grădina în fiecare dimineață, duceau afară gunoiul...