Paralizie infantila misterioasa legata de virusul racelii

   Articolul original http://www.wired.com/2015/03/mysterious-childhood-paralysis-linked-cold-virus/ şi mai jos traducerea.

Anul trecut, sute de copii în toată țara s-au îmolnăvit cu ceea ce părea o răceală banală. Nimic de speriat: niște dureri, muci, tuse și strănut. Dar apoi, în mod misterios, cîțiva copii au paralizat - laînceput doar o mână sau un picior, dar apoi s-a extins pâna la a avea nevoie de aparate ca să respire. CDC raportează că din august 2014, cel puțin 115 copii din 34 state din US s-au îmbolnăvit de o slăbire a mușchilor sau paralizie, pe care acum o denumesc mielita acuta flacida (acute flaccid myelitis). Doctorii au început să vâneze originea aceste boli stranii de peste o jumătate de an, și acum cred că au identificat vinovatul: enterovirusul D68.

Enterovirusul D68 este cunoscut de zeci de ani - a fost pentru prima dată identificat în California în 1962 și este una dintre multiplele tulpini virale care cauzează răceala comună. Aparţine aceluiași gen ca și poliovirusul, un virus infecțios care atacă nervii și care poate cauza paralizie. Dar până în 2012, EV-D68 nu a fost asociat niciodata cu mai mult decât cu o boală respiratorie. Atunci primii copii cu slăbire musculară și paralizie au avut rezultate pozitive si pentru EV-D68. La momentul respectiv, cazurile erau prea puține ca medicii să poată da vina definitiv pe enterovirus pentru simptomele înspăimântătoare. Epidemiologii au suspectat EV-D68 și în cazurile din toamna trecută, dar teste de lichid cefalorahidian nu au arătat nici un semn al acestiu virus, așa că, cauza paraliziei a rămas un mister.

Acum, un studiu în "Lancet Infectious Diseases"confirmă suspiciunile doctorilor, legând în mod definitiv EV-D68 de straniile efecte neurologice. O echipă condusă de oameni de știință din San Francisco, de la Universitatea din California, a analizat mostre de sânge, lichid cefalorahidian, scaun, secreții respiratorii de la 48 pacienți de pediatrie din două spitale din California și Colorado, unde au fost cele mai multe cazuri de paralizie. Cercetătorii au folosit testare genetică pentru a căuta potențialele surse ale bolii de la viruși la bacterii sau ciuperci. În timp ce au găsit o mare varietate de agenți patogeni la pacienți, doar o tulpină virală a apărut consistent în culturile acestora - EV-D68 "Nu am găsit nici o dovadă a unui alt agent" spune Charles Chiu, un profesor la laboratorul de medicină şi boli infecţioase la UCSF. "Aceste rezultate negative ne arată că acesta este virusul care este implicat în boală"

Pentru prima dată, au găsit EV-D68 în sângele unui copil, ceea ce poate să fie un semn că virusul poate să infiltreze sistemul nervos şi să cauzeze paralizie. "Sângele este poarta prin care aceşti viruşi ajung la creier şi la măduva spinării" explică Chiu. "Aşa funcţioneaza poliomielita". Ca şi în testele precedente, echipa nu a găsit virusul în lichidul cefalorahidian, dar Chiu bănuieşte că doctorii au luat mostre prea târziu după infecţia iniţială, după ce virusul a dispărut. Este posibil şi că, ca şi poliomielita, virusul este dificil de detectat în lichidul cefalorahidian.

Rezultatele lor sugerează şi cum acest virus, înainte benign, a dezvoltat abilitatea de a paraliza. Cercetătorii au analizat mostrele de EV-D68 de la fiecare pacient cu paralizie, şi au constatat că aparţin aceleaşi tulpini: una care a apărut în 2010, cu cinci - şase mutaţii unice. Aceste schimbări mici pot explica de ce EV-D68 poate cauza paralizie, şi nu doar probleme respiratorii. "Virusul s-a  transformat într-o direcţie care îl face genetic mai similar cu poliomielita şi alte enterovirusuri care pot cauza probleme neurologice" spune Chiu.

Cu toate că genetic EV-D68 seamănă mai mult cu poliovirusul, nu este clar daca virusul este cel care cauzeaza direct problemele musculare şi paralizia (ca şi în cazul poliomielitei). "Sunt încrezător că am găsit vinovatul" spune Chiu "dar încă nu ştim cum este implicat în boală." Dacă virusul este cel care invadează sistemul nervos, oamenii de ştiintă încă trebuie să afle cum anume face acest lucru. Este posibil ca virusul să nu atace direct sistemul nervos, ci să întoarcă corpul împotriva lui însuşi. Chiu spune că EV-D6 ar putea declanşa un răspuns autoimun anormal, unde corpul produce anticorpi care apoi invadează sistemul nervos central.

Deşi acest studiu arată că există o legătură între EV-D68 şi paralizie, mai este o mică şansă că nu virusul cauzează paralizia. "Au făcut o treabă foarte bună în a arăta că există o asociere (...) dar este tot ce au, o asociere, nu o cauzalitate - nu este un pistol fumegând" spune Avindra Nath director clinic la National Institute of Neurological Disorders and Stroke.

În ciuda tuturor necunoscutelor, un lucru este sigur: dacă acest virus este vinovat, este doar o mică parte a imaginii. Ca şi poliomielita şi West Nile, doar o mică parte a copiilor infectaţi cu EV-D68 au arătat simpome neurologice. Cercetătorii au găsit în studiul lor o pereche de fraţi care ambii au fost infectaţi cu virusul, dar unul a avut doar simptome respiratorii în timp ce celălalt a suferit de probleme musculare. Analiza genetică a virusului a arătat ca ambii au fost expuşi la aceeaşi tuplină virală. "Aceste rezultate ne arată ca virusul nu acţionează singur (...) şi colaborează cu altceva: genetica individului, imunogenetica, sau altceva din mediu" spune Priya Duggal, epidemiolog genetician la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health. Cercetătorii plănuiesc să testeze fraţii din punct de vedere genetic pentru a vedea care sunt diferenţele care ar putea cauza un răspuns diferit la virus.

Acum că oamenii de ştiinţă au reuşit să lege EV-D68 de cazurile de paralizie infantilă, se străduiesc să afle cum lucrează acest virus şi daca cauzează în mod direct boala. Aceste întrebări sunt critice în dezvoltarea terapiilor şi a vaccinurilor şi vor da doctorilor un răspuns privitor la ce se va întâmpla cu copiii deja afectaţi. 70% dintre copiii cu paralizie sau probleme musculare din studiul lui Chiu au avut imbunătăţiri minore, sau deloc şi nici un copil un a avut o recuperare completă. "Există posibilitatea că acest lucru să fie permanent" spune Chiu. Cercetătorii au testat deja două medicamente experimentale pe virus, dar nici unul nu pare să fie eficient. "Ştim mult mai puţine despre acest virus decât despre poliomielită. Din păcate, suntem abia la început în înţelegerea acestuia"

Probleme băieţeşti

Nu la toţi băieţeii, doar la unii apar probleme cu "instalaţia" şi este necesară o mica interventie pentru a aduce totul in parametrii normali de functionare. În limbaj medical i se spune decalotare şi in esenţă este o operaţiune care nu ar trebui să fie dureroasă... Circumcizia este o cu totul altă operaţiune, şi nu a fost cazul de aşa ceva. Aceasta (circumcizia) este de două feluri: rituală, caz în care este făcută în cadrul unui ritual şi din motive religioase, sau medicală, când are un fundament medical.
Acum a trecut, o sa îl jeneze pe pitic câteva zile, dar pe urmă nu ar trebui sa fie probleme. Control, săptămâna viitoare, joi seara. Sper să nu mai fie munţii aştia de zăpadă pe străzi, şi să putem merge cu maşina.
Ca şi sfat, dacă vedeţi că băieţelul are asemenea probleme, nu amânaţi vizita la medicul de specialitate. Cu cât copilul este mai mare, experienţa este mai traumatică. Plus că poate încerca să se abţină de la urinat, ceea ce poate duce la alte probleme. Referitor la operaţie, am citit pe internet o mulţime de păreri contra. Pe Wikipedia spune că la copii mici decalotarea se produce singură până la vârsta de patru ani, însă... Internetul nu are diplomă medicală. Indiferent ce o să citesc pe Internet, o să am încredere mai mare în medicul de specialitate!

Copiii trebuie lăsați să se plictisească

Suntem dependenți de noutate.

Cercetătorul în educație Dr. Teresa Bolton spune:

“Acum, când copiii nu au nimic de făcut, imediat pornesc televizorul, calculatorul, telefonul sau orice tip de ecran. Timpul care îl petrec în fața ecranelor a crescut.

Dar copiii trebuie să aibă momente de privit în gol, momente în care îşi imaginează și îşi urmează propriile procese de gândire, sau îşi asimilează experiențele prin joacă, sau doar prin observarea lumii din jur.”

Acesta este tipul de activitate care le stimulează imaginația, spune ea, în timp ce ecranul “tinde să scurtcircuiteze acest proces și dezvoltarea capacităților creative“.

Mulțumesc +Mircea pentru articol, este foarte instructiv. Sursa originală a articolului este aici.

Sănătate curată

Cu toate că titlul pare puțin ironic, salina de la Târgu Ocna are un efect dovedit în familia noastră. Fratele meu acolo s-a vindecat de o afecțiune respiratorie când avea în jur de doi ani.
Dana, deși a crescut la 15 kilometri nu a fost niciodată, așa că, cu ocazia vizitei la bunicul din Oituz am decis să facem și o tură prin salină. Piticului i-a plăcut foarte tare și cu siguranță vom repeta experiența.

Mutre subterane

10 lucruri pe care să nu le spui copiilor și cu ce să le înlocuiești

Am găsit un articol interesant aici și pentru cei care nu cunosc limba engleză îl traduc mai jos. Articolul inițial a fost scris de Shelley Phillips pe Lifehack.org. Deoarece traducerea este făcută de mine, s-ar putea ca unele expresii să nu se potrivească la marele fix. De asemenea, unele exemple sau fraze trebuie înțelese ca aplicându-se întregii tipologii de expresii similare.

Cercetările curente arată ca unele dintre cele mai comune lucruri și cele mai pozitive expresii care le folosim cu copiii sunt de fapt chiar distructive. În ciuda bunelor noastre intenții, aceste fraze învață copiii să nu aibă încredere în ei înșiși, să devină falși, să facă cât mai putțin posibil, și să renunțe când ceva devine prea dificil.

Aceasta este o lista a zece expresii care trebuie să le eliminați din conversațiile cu copii acum. Am inclus alternative astfel încât să puteți înlocui aceste fraze cu altele care vor încuraja motivarea intrinsecă și conectarea emoțională.

Foarte bună treabă! "Good job"!

Cea mai mare problemă a aceastei expresii este repetarea ei suficient de des și pentru lucruri pentru care copilul nu a depus cu adevărat un efort. Astfel copilul învață ca orice este o "treabă bună" atunci când mama sau tata spun asta (și doar când mama sau tata spun asta).

Încercați să înlocuiți cu "Ai lucrat din greu ca să obții asta!" Concentrându-vă pe efortul copilului, îl învățăm că efortul este mai important ca și rezultatele. Aceasta învață copilul să fie mai persistent când încearcă o sarcină mai dificilă și să vadă eșecul doar ca o altă treaptă înspre succes.

Bun băiat (sau fată) "Good boy (or girl)"

Această exprimare, cu toate că este rostită cu cele mai bune intenții, are de fapt un efect opus celui sperat. Majoritatea părinților spun asta ca să crească stima de sine a copilului. Din păcate, expresia are un efect complet diferit. Când copilul aude "Băiat bun" după ce a făcut o sarcină care ia fost încredințată, presupune că este "bun" doar pentru că a făcut ce i-ați cerut. Astfel se creează un scenariu în care copilului poate să îi fie teamă să își piardă statutul de "copil cuminte" și motivarea de a coopera să fie doar pentru a primi aprecierile pozitive pe care le așteaptă.

În loc de această exprimare, încercați cu "Apreciez foarte mult ajutorul tău". Astfel copilul primește informații reale despre ce doriți și în ce fel comportamentul lor impactează experiența voastră. Puteți chiar să eliminați complet din ecuație sentimentele proprii și să spuneți ceva de genul "Am văzut că ai împărțit jucăria aceea cu prietenul tău". Aceasta permite copilului să decidă dacă împărțirea jucăriilor este un lucru "bun" și îi permite să repete acțiunea pentru motivația sa proprie, interioară, în loc să o facă doar pentru plăcerea voastră.

Ce pictură frumoasă! "What a beautiful picture!"

Când evaluăm și judecăm arta unui copil, îi văduvim de oportunitatea de a-și judeca și evalua propria muncă.

Încercați să folosiți "Văd roșu, albastru și galben! Poți să îmi povestești despre pictura ta?" Făcând inițial o observație, în loc să oferiți o evaluare, permiteți copilului să decidă dacă pictura este frumoasă sau nu. Poate intenția inițială era să facă o pictură care să sperie. Cerând copilului să vorbească despre pictură, îl invitați să înceapă să își evalueze propria muncă și să își împărtășească propria intenție, caracteristici care îi vor servi creativitatea pe măsură ce se maturizează si devine un artist adevărat.

Oprește-te chiar acum, sau! "Stop it right now, or else!"

Să ameninți un copil nu este niciodată o idee bună. În primul rând vă învățați copilul o caracteristică care nu e sigur că o doriți: folosirea forței brute sau a șireteniei pentru a obține ce dorește, chiar dacă cealaltă persoană nu dorește să coopereze. În al doilea rând, vă puneți în poziția ingrată în care fie trebuie să vă duceți la bun sfârșit amenintările - aplicând o amenințare rostită într-un moment de mânie - sau să renunțați și să vă învățați astfel copilul că amenințările voastre sunt lipsite de conținut. Indiferent de rezultat, nu veți obține rezultatul dorit și vă înrăutațiți relația cu copilul.

Deși poate fi dificil să rezistați tentației de a amenința, încercați să dezamorsați conflictul în alte modalități verbale mai potrivite. "NU ESTE OK să îl lovești pe fratele tău. Mă tem că s-ar putea răni, sau se supără și te lovește și el pe tine. Dacă vrei să lovești ceva, lovește o pernă, sau patul, sau o canapea". Oferind o alternativă sigură, permiteți totuși copilului să își exprime sentimentele și îi validați emoțiile în timp ce setați o graniță clară pentru comportamentul acestuia. Aceasta va conduce la un autocontrol mai bun în timp și la un copil mai cuminte.

Dacă faci asta atunci primești asta!

Mituirea copiilor este la fel de distructivă deoarece îi descurajează să coopereze doar de dragul dorinței de a face ceva și al armoniei. Acest tip de schimb duce pe o pantă alunecoasă și dacă este folosit frecvent, se va întoarce împotriva voastră ca părinți "Îmi fac curat în cameră doar dacă îmi cumperi jucăria aceea!"

Încercați cu "Mulțumesc foarte mult că mă ajuți să fac curat!" Când oferiți o gratitudine reală, copii simt o motivare intrinsecă de a continua să vă ajute. Și dacă copilul dumneavoastră nu a fost de prea mare ajutor în utlima perioadă, încercați să îi amintiți de o perioadă în care a fost "Îți amintești acum câteva luni când mi-ai ajutat săducem gunoiul afară. Ai fost de un mare ajutor. Multumesc!" Și apoi lăsați copilul să realizeze că să vă ajute poate să fie distractiv și este o răsplată în sine.

Ce deștept ești! "You're so smart!"

Când spunem copiilor că sunt deștepți, ne gândim că îi încurajăm și le creștem încrederea în sine. Din păcate, oferirea unei asemenea laude are efectul opus. Spunând copiilor că sunt deștepți, fără să vrem le transmitem  mesajul că sunt deștepți doar când iau nota potrivită, își ating obiectivul, sau produc rezultatul ideal - și aceasta este o presiune foarte mare pentru un copil. Studiile au arătat că dacă li s-a spus copiilor că sunt deștepți după ce au completat un puzzle au fost mai puțin doritori să încerce un puzzle mai complicat. Aceasta deoarece copilul se gândește că dacă nu va performa la fel de bine nu îl vom mai considera "deștept".

În loc de aceasta, încercați să spuneți copiilor că le apreciați efortul. Concetrându-vă pe efort mai mult decât pe rezultat îi dați copilului informația cu ce este mai important. Sigur, să ai un puzzle rezolvat este distractiv, dar la fel de distractiv este să încerci și cu un puzzle mai complex. Aceleași studii au arătat ca atunci când ne concentrăm pe efort - "Ai încercat din greu să faci ____" copiii sunt mai motivați să încerce un puzzle mai complicat ulterior.

Nu plânge!

Să stai lângă copilul tău care plânge nu este niciodată ușor. Dar când spunem lucruri de tipul "Nu mai plânge" le anulăm emoțiile și le spunem că lacrimile sunt inacceptabile. Aceasta poate să învețe copilul să își înăbușe emoțiile, ceea ce poate să ducă la răbufniri mai explozive ulterior.

Încercați să creați un spațiu pentru plânsetele copilului vostru. Spuneți lucruri de tipul "Este OK să plângi. Toată lumea are nevoie să plângă câteodată. Sunt aici ca să te ascult" Puteți chiar încerca să verbalizați sentimentele copilului "Ești foarte dezamăgit că nu putem să plecăm în parc acum, nu-i așa?" Aceasta poate să îl ajute pe copil să își înțeleagă emoțiile și să învețe să le verbalizeze mai devreme. Încurajând această exprimare emoțională îl ajutați să își controleze emoțiile, ceea ce este o caracteristica foarte utilă care îi va servi de-a lungul vieții.

Promit...

Promisiunile călcate dor. Mult de tot. Și deoarece viața este impredictibilă, vă recomand să nu folosiți această frază niciodata.

Alegeți să fiți foarte onest cu copilul. "Știu că vrei să mergi la bunici weekendul acesta și voi face tot ce pot ca să mergem. Ține minte că uneori se pot întâmpla lucruri neașteptate, așa că nu pot să îți garantez că va fi weekendul acesta" Încercați să faceți tot ce puteți dacă ați spus asta. Ținerea cuvântului dat contruiește încrederea și călcarea lui înrăutățește legătura, așa că fiți foarte atent la ce spuneți și faceți tot ce puteți ca să îndepliniți promisiunile.

Încă o mică observație: Dacă vă călcați cuvântul dat, recunoașteți acest lucru, fiți deschis cu copilul și în mod obligatoriu trebuie să vă cereți scuze. Astfel vă învățați copilul ce trebuie să facă când își calcă el cuvântul dat. Să încalci o promisiune este ceva ce facem cu toții la un moment dat. Și chiar dacă este ceva ce nu pare să aibă importanță pentru voi, ar putea să aibă o importanță foarte mare pentru copilul vostru. Încercați tot ce puteți să dați un exemplu de corectitudine, și când nu reușiți, trebuie să vă asumați responsabilitatea pentru ce ați greșit.

Nu e mare lucru! "It's not a big deal!"

Sunt așa de multe moduri în care minimizăm și desconsiderăm sentimentele copiilor noștri, așa că aveți grijă la următorul lucru. Copiii de multe ori consideră ca valoroase lucruri care par mici și nesemnificative din punctul de vedere al unui adult, așa că încercați să vedeți totul din perspectiva copilului vostru. Empatizați cu sentimentele copilului , chiar și când setați granițe sau spuneți nu unei cerințe a acestuia.

"Știu că ai vrut foarte mult să faci aceasta astăzi, dar azi nu se poate" sau "Îmi pare rău că ești dezamăgit, dar răspunsul este nu" sunt alegeri mult mai corecte decât să îi spuneți că dorințele lui nu contează.

De ce ai făcut asta? "Why did you do that?"

Dacă copilul a făcut ceva ce nu vă place, cu siguranță trebuie să aveți o discuție cu el. Oricum, nu în febra momentului respectiv este clipa în care copilul trebuie să învețe din greșeli. Și când întrebi un copil "De ce?" îl forțezi să se gândească despre comportamentul său și să și-l analizeze, ceea ce este o deprindere destul de avansată chiar și pentru un adult. Când sunt confruntați cu o asemenea întrebare mulți copii trec în defensivă și se blochează. În loc de aceasta, deschideți liniile de comunicație încercând să ghiciți ce simte copilul și care este nevoia care l-a motivat să facă ce a făcut. "Erai frustrat deoarece prietenii tăi nu ți-au ascultat ideea?" Încercând să înțelegeți ce simte și de ce are nevoie copilul, ați putea chiar să descoperiți că chiar și supărarea voastră despre incident se micșorează."Oh, și-a mușcat prietenul deoarece avea nevoie de spațiu și era speriat, și nu știa cum să comunice asta în alt fel. Nu este un terorist, este un copilaș!"

5 Things To Stop Saying to Your Kids and What to Say Instead | Lifehack

---

Shelly Birger Phillips is passionate about being the best human she can possibly be and supporting others to do the same. She has helped hundreds of clients overcome personal challenges and develop the skills to live happier, more authentic lives. You can find her conscious parenting blog here, and Her Authentic World team here: Follow her on Twitter here or email her at shelly at awakeparent.com.