Iar la medic?

Mi se pare că scriu aici doar când Maximilian ajunge la medic. Dar, mă grăbesc prea tare. Mai întâi un mic update cu ce s-a mai întâmplat în ultima vreme:
1. Am fost în concediu, și lui Maximilian i-a plăcut mult la mare.
2. Am început grădinița. Piticului îi priește și se simte bine. La început era puțin cam stingher, și nu prea știa el ce să facă cu așa mulți copii, dar s-a descurcat. Educatoarele spun că el este capul răutăților, ceea ce pe mine, sincer, mă bucură. Înseamnă că este vioi, și curios, și încearcă limitele, respectiv nu le acceptă așa cum sunt ele desenate de autoritate. Sper să păstreze spiritul acesta de curiozitate toată viața.
3. Tot intrarea în colectivitate este cea care însă ne-a pus puțin capac. De peste o lună trecem doar din răceală în gripă și apoi în traheobronșită și așa mai departe. Acum, ultima fază, este o tusă, cu nas înfundat, și cu o parotidită care nu știm încă de la ce este. Ne-am panicat și am fost și la Medicover și la Matei Balș ca să încercăm să evităm orice posibilitate de evoluție negativă. Nu l-au internat, și deocamdată evoluți apare favorabilă. Însă, asta înseamnă o altă săptămână petrecută departe de grădiniță, și mai înseamnă că trebuie să renunțăm la bazin, care începuse să îi placă mult de tot lui Maximilian. Poate la primăvară ne întoarcem și la bazin.

Sănatate multă tuturor!

Paralizie infantila misterioasa legata de virusul racelii

   Articolul original http://www.wired.com/2015/03/mysterious-childhood-paralysis-linked-cold-virus/ şi mai jos traducerea.

Anul trecut, sute de copii în toată țara s-au îmolnăvit cu ceea ce părea o răceală banală. Nimic de speriat: niște dureri, muci, tuse și strănut. Dar apoi, în mod misterios, cîțiva copii au paralizat - laînceput doar o mână sau un picior, dar apoi s-a extins pâna la a avea nevoie de aparate ca să respire. CDC raportează că din august 2014, cel puțin 115 copii din 34 state din US s-au îmbolnăvit de o slăbire a mușchilor sau paralizie, pe care acum o denumesc mielita acuta flacida (acute flaccid myelitis). Doctorii au început să vâneze originea aceste boli stranii de peste o jumătate de an, și acum cred că au identificat vinovatul: enterovirusul D68.

Enterovirusul D68 este cunoscut de zeci de ani - a fost pentru prima dată identificat în California în 1962 și este una dintre multiplele tulpini virale care cauzează răceala comună. Aparţine aceluiași gen ca și poliovirusul, un virus infecțios care atacă nervii și care poate cauza paralizie. Dar până în 2012, EV-D68 nu a fost asociat niciodata cu mai mult decât cu o boală respiratorie. Atunci primii copii cu slăbire musculară și paralizie au avut rezultate pozitive si pentru EV-D68. La momentul respectiv, cazurile erau prea puține ca medicii să poată da vina definitiv pe enterovirus pentru simptomele înspăimântătoare. Epidemiologii au suspectat EV-D68 și în cazurile din toamna trecută, dar teste de lichid cefalorahidian nu au arătat nici un semn al acestiu virus, așa că, cauza paraliziei a rămas un mister.

Acum, un studiu în "Lancet Infectious Diseases"confirmă suspiciunile doctorilor, legând în mod definitiv EV-D68 de straniile efecte neurologice. O echipă condusă de oameni de știință din San Francisco, de la Universitatea din California, a analizat mostre de sânge, lichid cefalorahidian, scaun, secreții respiratorii de la 48 pacienți de pediatrie din două spitale din California și Colorado, unde au fost cele mai multe cazuri de paralizie. Cercetătorii au folosit testare genetică pentru a căuta potențialele surse ale bolii de la viruși la bacterii sau ciuperci. În timp ce au găsit o mare varietate de agenți patogeni la pacienți, doar o tulpină virală a apărut consistent în culturile acestora - EV-D68 "Nu am găsit nici o dovadă a unui alt agent" spune Charles Chiu, un profesor la laboratorul de medicină şi boli infecţioase la UCSF. "Aceste rezultate negative ne arată că acesta este virusul care este implicat în boală"

Pentru prima dată, au găsit EV-D68 în sângele unui copil, ceea ce poate să fie un semn că virusul poate să infiltreze sistemul nervos şi să cauzeze paralizie. "Sângele este poarta prin care aceşti viruşi ajung la creier şi la măduva spinării" explică Chiu. "Aşa funcţioneaza poliomielita". Ca şi în testele precedente, echipa nu a găsit virusul în lichidul cefalorahidian, dar Chiu bănuieşte că doctorii au luat mostre prea târziu după infecţia iniţială, după ce virusul a dispărut. Este posibil şi că, ca şi poliomielita, virusul este dificil de detectat în lichidul cefalorahidian.

Rezultatele lor sugerează şi cum acest virus, înainte benign, a dezvoltat abilitatea de a paraliza. Cercetătorii au analizat mostrele de EV-D68 de la fiecare pacient cu paralizie, şi au constatat că aparţin aceleaşi tulpini: una care a apărut în 2010, cu cinci - şase mutaţii unice. Aceste schimbări mici pot explica de ce EV-D68 poate cauza paralizie, şi nu doar probleme respiratorii. "Virusul s-a  transformat într-o direcţie care îl face genetic mai similar cu poliomielita şi alte enterovirusuri care pot cauza probleme neurologice" spune Chiu.

Cu toate că genetic EV-D68 seamănă mai mult cu poliovirusul, nu este clar daca virusul este cel care cauzeaza direct problemele musculare şi paralizia (ca şi în cazul poliomielitei). "Sunt încrezător că am găsit vinovatul" spune Chiu "dar încă nu ştim cum este implicat în boală." Dacă virusul este cel care invadează sistemul nervos, oamenii de ştiintă încă trebuie să afle cum anume face acest lucru. Este posibil ca virusul să nu atace direct sistemul nervos, ci să întoarcă corpul împotriva lui însuşi. Chiu spune că EV-D6 ar putea declanşa un răspuns autoimun anormal, unde corpul produce anticorpi care apoi invadează sistemul nervos central.

Deşi acest studiu arată că există o legătură între EV-D68 şi paralizie, mai este o mică şansă că nu virusul cauzează paralizia. "Au făcut o treabă foarte bună în a arăta că există o asociere (...) dar este tot ce au, o asociere, nu o cauzalitate - nu este un pistol fumegând" spune Avindra Nath director clinic la National Institute of Neurological Disorders and Stroke.

În ciuda tuturor necunoscutelor, un lucru este sigur: dacă acest virus este vinovat, este doar o mică parte a imaginii. Ca şi poliomielita şi West Nile, doar o mică parte a copiilor infectaţi cu EV-D68 au arătat simpome neurologice. Cercetătorii au găsit în studiul lor o pereche de fraţi care ambii au fost infectaţi cu virusul, dar unul a avut doar simptome respiratorii în timp ce celălalt a suferit de probleme musculare. Analiza genetică a virusului a arătat ca ambii au fost expuşi la aceeaşi tuplină virală. "Aceste rezultate ne arată ca virusul nu acţionează singur (...) şi colaborează cu altceva: genetica individului, imunogenetica, sau altceva din mediu" spune Priya Duggal, epidemiolog genetician la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health. Cercetătorii plănuiesc să testeze fraţii din punct de vedere genetic pentru a vedea care sunt diferenţele care ar putea cauza un răspuns diferit la virus.

Acum că oamenii de ştiinţă au reuşit să lege EV-D68 de cazurile de paralizie infantilă, se străduiesc să afle cum lucrează acest virus şi daca cauzează în mod direct boala. Aceste întrebări sunt critice în dezvoltarea terapiilor şi a vaccinurilor şi vor da doctorilor un răspuns privitor la ce se va întâmpla cu copiii deja afectaţi. 70% dintre copiii cu paralizie sau probleme musculare din studiul lui Chiu au avut imbunătăţiri minore, sau deloc şi nici un copil un a avut o recuperare completă. "Există posibilitatea că acest lucru să fie permanent" spune Chiu. Cercetătorii au testat deja două medicamente experimentale pe virus, dar nici unul nu pare să fie eficient. "Ştim mult mai puţine despre acest virus decât despre poliomielită. Din păcate, suntem abia la început în înţelegerea acestuia"

Inca un an (aproape)

   A trecut ceva timp de când am postat ultima dată. De atunci am trecut prin mai multe experienţe: Maximilian a stat singur aproape o lună la bunici, timp în care noi am putut să amenajăm cât de cât prin casă. Pentru Maximilian nu a fost nimic deosebit, în fiecare seară ne-am văzut pe Skype. Cred însă că mult mai traumatică a fost experienţa aceasta pentru noi. Indiferent ce făceam, unde plecam, ne gândeam că trebuie să ţinem cont şi de el, şi pe urmă ne dădeam seama că este de fapt la sute de kilometri distanţă.
   O altă experienţă, de data aceasta una de care ne-am fi lipsit, este internarea în spital. De pe la Crăciun, piticul a făcut puţină febră, aşa că am mers la medic să ne spună ce e de făcut. După nişte siropele şi doua săptămâni, cum răceala tot nu trecea, ne-am întors la medic, care din nou ne-a dat alte siropele. După încă o săptămână, primeam antibiotic pe gură, şi la o săptămână după aceea eram ok, sau cel puţin aşa am crezut două zile. După care a recidivat, a făcut temperatură, secreţii nazale abundente, dar poftă de suflat nasul ioc, aşa că am început din nou sarabanda pe la medici. Marţi că "e doar o mică răceala, dar nu îmi plac mucii aceia", joi "să facem o radiografie, să vedem ce e acolo" şi "eu l-aş trimite la spital dar nici nu ştiu, că voi sunteţi părinţii" şi vineri am mers la spital, unde Maximilian a stat internat o săptămână cu pneumonie şi Dana cu el.
   În spital, la Grigore Alexandrescu, săracul copil a stat în regim de "semidenteţie" în clădirea unde era salonul timp de o săptămână aşa că atunci când i-am adus acasă parcă ar fi scăpat din închisoare, şi Maximilian, dar şi Dana. Personalul medical din spital mi s-a părut amabil şi asistentele au refuzat chiar să primească o mică atenţie de la Dana. S-au comportat foarte frumos, sau cel puţin mie aşa mi s-a părut. Că nu era lux, nu era extrem de curat, şi cu cât erau mai jos în ierarhia spitalului oamenii erau mai "din topor" se trece peste... Bine că a trecut, şi să nu mai fie nevoie să facem asemenea vizite prelungite.

Probleme băieţeşti

Nu la toţi băieţeii, doar la unii apar probleme cu "instalaţia" şi este necesară o mica interventie pentru a aduce totul in parametrii normali de functionare. În limbaj medical i se spune decalotare şi in esenţă este o operaţiune care nu ar trebui să fie dureroasă... Circumcizia este o cu totul altă operaţiune, şi nu a fost cazul de aşa ceva. Aceasta (circumcizia) este de două feluri: rituală, caz în care este făcută în cadrul unui ritual şi din motive religioase, sau medicală, când are un fundament medical.
Acum a trecut, o sa îl jeneze pe pitic câteva zile, dar pe urmă nu ar trebui sa fie probleme. Control, săptămâna viitoare, joi seara. Sper să nu mai fie munţii aştia de zăpadă pe străzi, şi să putem merge cu maşina.
Ca şi sfat, dacă vedeţi că băieţelul are asemenea probleme, nu amânaţi vizita la medicul de specialitate. Cu cât copilul este mai mare, experienţa este mai traumatică. Plus că poate încerca să se abţină de la urinat, ceea ce poate duce la alte probleme. Referitor la operaţie, am citit pe internet o mulţime de păreri contra. Pe Wikipedia spune că la copii mici decalotarea se produce singură până la vârsta de patru ani, însă... Internetul nu are diplomă medicală. Indiferent ce o să citesc pe Internet, o să am încredere mai mare în medicul de specialitate!

Copiii trebuie lăsați să se plictisească

Suntem dependenți de noutate.

Cercetătorul în educație Dr. Teresa Bolton spune:

“Acum, când copiii nu au nimic de făcut, imediat pornesc televizorul, calculatorul, telefonul sau orice tip de ecran. Timpul care îl petrec în fața ecranelor a crescut.

Dar copiii trebuie să aibă momente de privit în gol, momente în care îşi imaginează și îşi urmează propriile procese de gândire, sau îşi asimilează experiențele prin joacă, sau doar prin observarea lumii din jur.”

Acesta este tipul de activitate care le stimulează imaginația, spune ea, în timp ce ecranul “tinde să scurtcircuiteze acest proces și dezvoltarea capacităților creative“.

Mulțumesc +Mircea pentru articol, este foarte instructiv. Sursa originală a articolului este aici.